08.07.2013

bóxeri

s.m.pl.

–Chilot asemănător şortului purtat, iniţial, de boxeri–

„Gândiţi-vă la… Sadoveanu cu şuncile revărsate peste şnurul boxerilor.“ D. 265 / 98 p. 9

„Gazda show-ului «Roata Norocului» s-a dezbrăcat de pantaloni şi i-a dat la călcat, rămânând doar în boxeri, pentru că a vrut să ştie dacă asistenta lui este bună de măritat.“ cancan.ro 27 VI 12

(din engl. boxers; DexX)


boutique hotel

sint.s.

„De asemenea, pe piaţă se află şi două «boutique hotels» de cinci stele: Casa Capşa şi, recent deschisul, Carol Parc Hotel.“ hotnews.ro 10 IX 07

„o mână de investitori pariază pe construcţia de hoteluri luxoase, de mici dimensiuni, situate în zone deosebite ale Capitalei. Numite boutique hoteluri, astfel de unităţi hoteliere, care au o arhitectură deosebită şi oferă servicii personalizate, sunt prezente în toate marile metropole ale lumii.“ G. 6 XII 10 p. 1

„spune că a investit aproape 10 milioane de euro într-un boutique hotel de cinci stele pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti pentru că a avut bani şi a preferat să construiască o clădire decât să îi lase în bancă.“ zf.ro 20 II 13

v. şi G. 19 X 10 p. 4

(din engl. boutique hotel)


plăcár

s.m. (sport)

–Practicant al snowboardingului–

„În clipa de faţă, cel mai bun plăcar din ţară este braşoveanul C.P.“ jurnalul.ro 23 XI 06

„Cel mai bun «plăcar» din România este K.G.“ jurnalul.ro 29 XI 07

„majoritatea schiorilor sau plăcarilor preferă să urce cu telegondola, care-i duce mai repede...“ gsp.ro 29 I 13

v. şi jurnalul.ro 7 II 09

v. şi rider 2008

(din placă + -ar)


boarder

s.m. (anglicism; sport)

–Practicant al snowboardingului ori al skateboardingului. Plăcar–

„Cel mai tare boarder din ţară“ jurnalul.ro 23 XI 06

„În anii 80 primii boarderi au apărut pe pârtiile din România.“ kudika.ro 21 XI 07

Boarderul are mai multe participări în cursele de snowboard...“ libertatea.ro 5 I 13

[pron. bórder] (din engl. boarder)


bleah

interj.

–Cuvânt care exprimă dezgustul. Puah–

„În momentele în care sunt supărat pe lume, mă gândesc să mă apuc de cântat, pentru că nu cred că ar exista o tortură mai mare decât să mă auziţi cântând. De telenovele?!? Bleah!“ jurnalul.ro 12 VIII 05

„Seindfeld? Bleah, dar Elaine arată taaare!“ R.l. 31 VIII 10 p. 14

„Heavy metal? Bleah! Parcă văd grimasele dumneavoastră onorabile.“ ziaruldeiasi.ro 2 VII 07

(din engl. bleah)


snowkite

s. (cuv. engl.; sport)

–Sport de iarnă care constă în alunecarea pe zăpadă pe o planşă ori pe schiuri, tractat de o paraşută. Snowkiting–

„Parapanta, zbor cu balonul cu aer cald, ATV, snowkite sunt doar câteva dintre sporturile extreme ce pot fi practicate în jurul Braşovului şi pe Valea Prahovei.“ ziare.com 17 XII 11

„Domeniul de la Cota 2000 este ideal pentru dezvoltarea acestui sport extrem, zona fiind unică în Estul Europei, şi oferă condiţii optime pentru practicarea snowkitingului.“ cancan.ro 23 II 12

„Concurs de snowkite, speedfly şi parapantă la Cota 2000 din Sinaia […] Winter Air Sports este un festival dedicat practicanţilor de snowkite (sport care foloseşte puterea de tracţiune a paraşutelor pentru a urca pârtiile sau pentru sărituri), speedfly (un amestec de schi viteză şi paraşutism) şi parapantă...“ adevarul.ro 26 II 13

[pron. snăucait]


rider

1. s.m. (sport)

–Persoană care călăreşte (un cal, o bicicletă, o motocicletă etc.). Prin extensie, practicant al unui sport călare pe bicicletă, motocicletă, plăci, role, schiuri etc.–

„Concursul […] va aduce laolaltă cei mai buni rideri de Trial Bike, muzică bună, oficialităţi şi public numeros.“ ziare.com 19 IX 07

„După ce concursul «plăcarilor» s-a terminat, iar riderii şi-au primit sticlele cu whiskey, toată lumea a intrat în hală. Petrecere underground, cu muzică la maximum şi un crainic mai bun decât Cristian Ţopescu.“ jurnalul.ro 3 I 08

„Până vineri, riderii vor avea antrenamente…“ adevarul.ro 26 II 13

2. s.n. (jur.)

–Anexă la un contract–

„cei de la Van Halen aveau în riderul lor o prevedere care cerea ca în cabană să aibă un bol de bomboane […] Riderele (listele de cerinţe) sunt parte din contract şi sunt la fel de importante ca şi orice alte clauze, deci trebuie îndeplinite ad litteram.“ G. 18 VI 10 p. 16

(pron. ráider]


durián

s. (bot.)

–Fruct, de forma unei nuci ţepoase, al mai multor specii de arbori din genul Durio, familia Malvaceelor–

„dacă unii au încercat durian – fructul asiatic cu un gust aromat delicios, dar cu un miros înfiorător – cu siguranţă aceasta este limita curajului gastronomic.“ zf.ro 25 XI 05

„Fructul Durian. Fructul, comun în Singapore, miroase atât de urât, încât e ilegal să mergi cu el în transportul public din unele ţări asiatice. Mirosul a fost comparat cu cel de canal sau de gunoi în putrefacţie. Totuşi, gustul e mult mai bun decât mirosul.“ R.l. 31 III 10 p. 13

„cei ce simt nevoia să-şi ia doza de cultură pot merge la un spectacol de operă la Singapore. Clădirea operei e impresionantă şi e construită în forma fructului urât mirositor numit durian.“ R.l. 19 VIII 10

(din engl. durian)


duplicitarísm

s.n.

–Caracter duplicitar. Duplicitate–

„Veţi spune că e un duplicitarism de cea mai joasă speţă – şi chiar aşa e.“ R.lit. 31 VIII 05

„Nu înţeleg de ce ne mai cere părerea, din moment ce ne acuză de duplicitarism, deşi corect se spune duplicitate. Nu PRM, ci chiar Băsescu dă dovadă de duplicitate, fiindcă nu noi am băgat UDMR-ul la guvernare, ci el.“ ziare.com 22 II 08

„Instituţiile de stat au fost umplute ochi cu fel de fel de nonităţi, al căror unic merit pare să constea din obedienţă absolută, cuplată cu o porţie zdravănă de duplicitarism şi ceva aptitudini de intrigare.“ R.l. 4 III 13

v. şi R.lit. 3 VIII 07 p. 4

(din duplicitar + -ism; cuv. repetat frecvent de Mircea Mihăieş în articolele sale)


planking

s. (cuv. engl.)

–Practica adoptării unei poziţii rigide (cu faţa în jos şi cu mâinile lipite de trup), asemenea unei scânduri, cu sprijin în două puncte sau într-un singur punct–

„«Planking» («plank» – «scândură») înseamnă, practic, să stai cu scândura. Cu cât stai mai drept şi cu cât locul pe care l-ai ales este mai periculos, cu atât poza ta este mai valoroasă printre amatorii de planking.“ Ev.z. 20 V 11 p. 14

„«Planking»' sau moda de a te fotografia întins pe burtă în cele mai neobişnuite locuri a început să prindă şi la români.“ stirileprotv.ro 9 VI 11

„Despre planking, «arta» de a sta ţeapăn într-un mod ciudat, s-a tot scris. Ce loc mai potrivit pentru acest sport ar fi decât statuia lui Traian?“ ziare.com 11 V 12


dugóng

s.m. (zool.)

„Pe generoasa listă [cu taxe vamale mai mici] aprobată de Guvern îşi fac loc chiar şi balenele, delfinii, dugongii, alături de şerpi şi ţestoase de mare, iepuri de casă sau papagali, peruşi, arakanga şi cacaduu.“ Ad. 30 XII 03 p. 10

„vacile de mare, mamifere asemănătoare focilor, au intrat în mitologie. Aceste sirenide, cum li se mai spune, din familia dugongilor au «înfierbântat» imaginaţia marinarilor din vremea vikingilor, pentru că, de la distanţă, semănau cu o femeie pe jumătate ieşită din apă şi cu coadă de peşte.“ Ad. 10 VII 10 p. 3

(din fr. dugong; MDN, DexX)


dubstep

s. (muz.)

–Muzică electronică de dans, cu ritm sincopat şi cu bas pronunţat, apărută la sfârşitul anilor ’90 în Londra–

„o seara diversificată din punct de vedere muzical, plecând de la Electro Breaks, Drumandbass, Dubstep, până la Raggae, Dancehall, Irie Steps, Mellow Drumandbass şi R'n'b Hip Hop.“ ziare.com 1 X 07

„Stilul de muzică electronică care a invadat posturile radio, dubstep-ul, a primit multă atenţie şi pe Google în acest an. Primul rezultat al căutării este articolul de pe Wikipedia.“ ziare.com 31 XII 11

[pron. dábstep]