24.06.2013

minihidrocentrálă

s.f.

–Hidrocentrală de putere mică–

„Inventatorul iugoslav S.M. a prezentat recent, la un «târg al invenţiilor», organizat la Bruxelles, prototipul unei ingenioase «minihidrocentrale», capabilă să funcţioneze cu curenţi de apă de presiune joasă. Hidrocentralele de acest tip sunt indicate pentru cursurile de apă cu debite foarte reduse, recomandându-se drept generatoare de energie electrică pentru perioadele de secetă prelungită. Semnificativ este şi faptul că ele pot funcţiona chiar şi cu apa vehiculată cu obişnuitele conducte din reţelele urbane, a căror presiune este suficientă pentru producerea energiei electrice necesare unei locuinţe.“ I.B. 26 XII 83 p. 8

„Minihidrocentrală de cinci milioane de euro, la Sibiu“ adevarul.ro 19 I 11

v. şi miniturbină 2009

(din mini- + hidrocentrală)


minifestivál

s.n.

–Festival de mică anvergură–

„National Film Theater din Londra a organizat un minifestival cu pelicule realizate după romanele sale [ale lui Graham Greene]“ R.lit. 15 XI 84 p. 22

„Ideea acestui minifestival s-a născut în urma turneului de lansare în SUA a cărţii…“ Obs.cult. 24 IX 10 p. 2

(din mini- + festival; cf. engl. mini-festival)


miniéră

s.f.

–Perioadă de câţiva ani sau de câteva decenii–

„Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Evul Mediu, când pădurile au fost distruse pe suprafeţe de teren impresionant de mari, iar dispariţia acestora a declanşat o primă «minieră glaciară», au mai spus cerecetătorii francezi.“ adevarul.ro 19 X 07

„Mini-era glaciară loveşte Europa“ Ev.z. 12 X 11 p. 11

„Un studiu al meteorologilor britanici anunţă că urmează o iarnă extrem de grea şi că va începe o minieră glaciară.“ R.l. 13 X 11 p. 1

(din mini- + eră; cf. engl. little ice age)


microleziúne

s.f. (med.)

–Leziune care afectează zone părţi minuscule ale organismului–

„[Băuturile] fierbinţi pot produce arsuri la nivelul mucoasei, iar microleziunile favorizează apariţia bacteriilor.“ G. 27 X 08 p. 16

„microleziunile favorizează apariţia bacteriilor…“ G. 11 X 10 p. 12

v. şi microtraumatism 2008

(din micro- + leziune)


metrotextuál

adj., s.m.

„Aproape un sfert dintre bărbaţi (22%) includ mereu un sărut în mesajele scrise pe care le trimit altor bărbaţi, rezultă din sondajul realizat online de T-Mobile, potrivit Reuters. Noua specie urbană, metrotextualul, are în general între 18 şi 24 de ani. Trei sferturi dintre aceşti bărbaţi (75%) încheie mereu mesajele cu un pupic, iar 48% recunosc că tot mai mulţi dintre prietenii lor au acelaşi obicei.“ adevarul.ro 6 XI 09

„Metrotextualul este cel care trimite pupici tuturor celor cu care comunica prin diferite canale, cum ar fi sms-urile, e-mailurile si chat, anunta Corriere dela Sera. Potrivit unui studiu realizat de operatorul de telefonie mobila din SUA, T-Mobile, masculii au devenit mai sensibili si afectuosi nu doar cu iubitele lor, ci si cu amicii lor.“ ziare.com 4 XI 09

(din engl. metrotextual)


meteodependént, -ă

adj., s.

–Meteosensibil–

„La meteodependenţi, influenţele atmosferice se repercutează direct asupra echilibrului psihic şi a stării de sănătate. Ei reacţionează cu irascibilitate, dureri de cap, indispoziţii şi tendinţe depresive.“ AS 15 V 00

„[Persoanele] meteodependente sunt irascibile, depresive şi au dureri de cap [la schimbările meteo].“ adevarul.ro 4 X 10

„De cele mai multe ori, meteodependenţii anunţă cu mai multă precizie schimbările de vreme decât meteorologii, deoarece le sunt activate o serie de boli existente, precum reumatismul şi, dacă ştiu să interpreteze mesajele care li se transmit odată cu aceste dureri, pot spune când plouă ori dacă se modifică temperatura.“ ziare.com 21 III 12

//din meteo- + dependent; DexX//


meritocraţíe

s.f.

1. –Grup de elită la care apartenenţa este dictată de meritele personale şi nu de alte criterii–

„Din păcate, agenda lui Patapievici e şi una politică: liberalism economic radical, anarho-capitalist, «corectat» însă – prin argumentul Sfântului Duh – de o meritocraţie parlamentară obţinută pe criterii «aristocratice»; adică, prin introducerea votului cenzitar.“ Obs.cult. 12 II 02

„A fost distrusă orice meritocraţie ori, mai bine spus, selecţia a fost în genere una negativă.“ "22" 18 X 05 p. 6

2. –Sistem recunoaşte şi recompensează meritele individuale–

„un «manifest anticorupţie» pe care PD îl are în vedere şi care va include şi alte propuneri privind independenţa justiţiei, instituirea meritocraţiei în administraţia publică şi informarea societăţii civile.“ Obs.cult. 2 IV 02

„o democraţie adevărată este şi o MERITOCRAŢIE (şi nu o mediocraţie). De la distanţă lucrurile se văd mai clar: problema noastră este că ne batem joc de valori şi de potenţialul indivizilor.“ gandul.info 28 IV 07

„Campania pe care Monica Macovei a făcut-o a fost una anti-sistem şi s-a concentrat pe nevoia de înnoire a PDL, pe coordonatele meritocraţie şi integritate.“ gandul.info 22 III 13

v. şi gandul.info 2 XI 10, 8 X 11, 15 X 11, 29 XI 11

(din engl. meritocracy, fr. méritocratie; Random House 1955-60, PR 1971)


meritocrátic, -ă

adj.

–Bazat pe meritocraţie–

„Despre ce tip de societate ar trebui să devină Marea Britanie, Giddens ne spune ca nu există dubii: una egalitară, meritocratică, pluralistă, descentralizată (dar unitară), atentă la problemele de mediu şi în care sfera publică să fie relansată.“ Obs.cult. 10 IX 02

„sprintul meritocratic de 100 metri începe pentru unii pe la zero, iar la alţii pe la cota 50 sau chiar 90. […] Aşa am avut mulţi colegi brilianţi de la Bucureşti mai buni decât mulţi dintre cei pe care i-am întâlnit la universităţi foarte bune din afară, dar care nu au avut nici o şansă să poată arăta ce pot pentru că unu, ieşeau din tipar şi doi, nu a existat nimeni care să le dea nici măcar un ban.“ R.l. 8 III 12

(din engl. meritocratic, fr. méritocratique; Random House 1955-60, PR 1971)


mentenánţă

s.f.

–Totalitatea operaţiunilor de întreţinere a unui sistem tehnic sau informatic. Întreţinere–

„În România, 75% din punctele de vânzare cu carduri bancare (POS) sunt asigurate de Servus, care a furnizat 10% din ATM-ri şi controlează o cotă de 35% din piaţa de mentenanţă a acestora.“ jurnalul.ro 1 VII 04

„Contractul francezilor de la Alstom, care se ocupă de mentenanţa metroului din Bucureşti, ar putea fi reziliat de Metrorex…“ R.l. 27 IV 11 p. 5

„protocolul încheiat în 15 februarie 2013 nu a cuprins clauze referitoare la încheierea contractelor de mentenanţă.“ R.l. 16 VI 13

(din fr. maintenance; PR 1962; MDN, DexX)


mentalíst

s.m.

–Practicant al mentalismului. Iluzionist–

„Gog e un mentalist foarte bun“ Ring 16 V 12 p. 8

„Mentaliştii scot fiţele din cluburi. […] Numărul de muzică a fost completat de unul de «mentalism». Ca să nu vă las să vă imaginaţi multe, a venit un Robertino şi a început să scoată porumbei din pălării […] Fostul «magician», actual «mentalist» a acaparat atenţia [...] Şi dacă ajungea la DEX, afla că mentalismul ar fi o «concepţie metafizică, potrivit căreia realitatea este spirit». Mentalişti: eliberaţi cluburile de fiţe!“ Ev.z. 18 V 12 p. 22

„Cine este Vlad Grigorescu, mentalistul-finalist care a lăsat fără cuvinte juriul de la «Românii au talent» […] Mentalismul este un domeniu puţin explorat în România. La noi în ţară sunt doi mentalişti…“ adevarul.ro 6 IV 13

(din engl. mentalist; MDN, DexX – alte sensuri)


mentalísm

s.

–Tip de spectacol în care se utilizează agilitatea mentală, elemente de magie scenică ori sugestie pentru a crea iluzia unor calităţi paranormale (controlul minţii, psihokinezie, precogniţie, clarviziunie).  Iluzionism–

„Este vorba despre un spectacol «complet de magie, o incursiune în lumea iluzionismului şi a stilurilor ce realizează această frumoasă artă de spectacol: magie generală, close-up, animal magic, mentalism, imagine de scenă sau iluzii»…“ jurnalul.ro 3 X 08

„Vlad Grigorescu: «Eu am adus mentalismul în România» […] cel care a lansat în România conceptul de mentalism şi hipnoză pe scenă, cu ani în urmă, este tânărul iluzionist Vlad Grigorescu“ Ring 16 V 12 p. 8

„Se prezintă ca fiind «artist, entertainer, magician» şi este primul care a adus conceptul de «mentalism» în România acum 7 ani.“ adevarul.ro 7 II 13

v. şi adevarul.ro 6 II 13, evz.ro 6 II 13

v. şi mentalist 2012, 2013

(din engl. mentalism; MDN, DexX – alte sensuri)